Etichete

, ,

E dimineață și în Zorilor se văd încă urme de ceață. M-am trezit cu gândul că se apropie începutul de an școlar. Un șir întreg de gânduri se aglomerează peste culoarea neagră și spuma aburindă a expresso-ului pe care îl savurez în această dimineață…

Dacă aș fi elev, cu excepția faptului că mi-e dor de colegi și poate de vreun cadru didactic, de ce m-aș bucura că începe școala? Dar dacă aș fi profesor aș mai simți că merită ce fac și că mă bucur autentic că am din nou ocazia să acționez? Greu de spus. Aș fi destul de confuză de diversele modificări de articole de lege, metodologie, regulament de funcționare? Aș fi împovărată de rapoartele și situațiile care mi se cer? Aș fi îngrijorată că elevii vin fără chef din vacanță și că oricum am aflat din rezultatele ultimului test PISA că sunt cei mai nemotivați din Europa? Aș fi în alertă că tocmai s-a schimbat directorul cu o săptămână înainte de a începe anul școlar și m-aș întreba cum mă vor afecta și pe mine schimbările? M-aș revolta că iar trebuie să merg la formări care nu îmi răspund nevoilor reale de învățare pentru că un curs bun e prea scump sau pentru că mi se impune să merg la un anume curs? Aș refuza să mai învăț despre o altă nouă tehnologie, despre Facebook, despre cum să îmi fac un canal YouTube pentru că a scrie pe blog e cam depășit? Aș fi temătoare că mă numește cineva în vreo comisie unde altcineva s-ar putea să îmi ceară să îmi încalc niște principii sau aș fi deja izolată de gașcă pentru că am ținut prea explicit la principiile mele? Aș fi deja imună la felul în care se vorbește despre calitatea slabă a școlii românești în mass media și pe stradă? Aș fi dezamăgită că profesia mea este atât de influențată de zona politică și că influența care vine de acolo este contrariantă, gelatinoasă și de clan? Mi-aș face planuri de cum să îmi iau un al doilea job pentru că altfel nu voi putea să țin pasul cu dorințele copiilor mei  în materie de tablete, smartphone-ri și haine cool iar eu am obosit să le tot explic despre echilibrul dintre nevoi și dorințe dacă doresc să devină adulți împliniți? Aș fi deja carbonizată interior și m-aș duce la școală pentru că asta fac deja de un număr mare de ani și nu văd că aș putea avea vreo alternativă? Cum mi-aș mai putea păstra prospețimea sufletească, curajul minții, tăria caracterului, cheful puternic de a munci profesionist în fiecare clipă și a schimba ceva în bine?

Dintotdeauna mi-am dorit să fiu profesoară. Răspunsul standard pe care îl dădeam la clasica întrebare a copilăriei: ce dorești să te faci când vei fi mare era: „Mama vrea să mă fac asistentă, tata vrea să mă fac contabilă, dar eu o sa mă fac învățătoare.” Azi sigur nu visez să fiu în 15 septembrie 2014 într-o clasă, predând – nu doar pentru că lumea școlii pare să arate ca o nebuloasă, ci și pentru că am o opțiune profesională care mă mulțumește. Și tot sigur știu că îmi doresc să susțin prin activitatea mea profesorii care au reușit să rămână în sistem cu prospețimea sufletească intactă, cu mintea curajoasă, cu tărie de caracter, cu chef de a munci profesionist și a schimba în fiecare zi ceva în bine. Așadar, subscriu la Ordinul Lingurițelor. Amos Oz vorbește mult despre acest ordin în interviuri, dar și în lucrarea Cum să lecuiești un fanatic. Din Ordinul Lingurițelor fac parte cei care aleg varianta acțiunii mici care contează în opoziție cu a ignora problema sau a o rezolva prin scrisori deschise și proteste stradale. Merită ca profesorii să înceapă noul an școlar cu bucurie pentru că dacă incendiul a izbucnit și nu are nimeni o găleată cu apă, o cană cu apă, o lingură cu apă – o linguriță are toată lumea. Și sunt nu doar multe lingurițe, dar și ușor de folosit des.

Mai sunt profesori care simt că merită să înceapă anul școlar cu bucurie? Unde și câți? Haideți să îi întâmpinăm cu un zâmbet autentic, cu o strângere de mână apreciatoare și cu vestea că nu sunt singuri (chiar dacă sunt sau se simt izolați sau singulari) pentru că îi vedem, îi recunoaștem și apreciem ceea ce fac. Asta e lingurița noastră, a comunității, cea cu care un ONG poate premia un profesor bun după criterii transparente și fără dublu standard, un jurnalist poate căuta atent și cu grijă cazurile de profesori care influențează în bine elevii prin dedicația lor, un părinte poate mulțumi acelui profesor despre care copilul îi vorbește acasă cu bucurie pentru că îl motivează să învețe. Măcar în 15 septembrie 2014.

Un an școlar cu profesori și elevi motivați, bucuroși și profunzi!

Anunțuri