Etichete

, , ,

5. În căutarea de soluţii spirituale mature

În iulie 2012 începeam un şir de reflecţii cu scopul de a-mi înţelege mai bine propriul neam, ca punct de plecare pentru organizarea sistemului de învăţământ. Au trecut aproape 2 ani şi soluţiile se coc cu dificultate.

Indiferent de etnia pe care o avem sau de credinţele noastre religioase şi morale, România este o ţară greu de iubit instinctiv, fapt descoperit şi de alţii înaintea mea (vezi Cioran – Schimbarea la faţă a României). Iubirea mamei pentru copil apare probabil pe bază de instinct, fie în timpul sarcinii, fie în momentul în care copilul este ţinut în braţe pentru prima oară. Iubirea care apare la finalul perioadei de depresie post-partum mai este una din instinct? Dar cea care rezistă indiferent de ceea ce face copilul de-a lungul vieţii?

Nu contează dacă România este mama sau copilul. Pentru cineva care se naşte aici, e greu să iubească această ţară instinctiv şi este mai uşor să se dezică de ea din nenumărate motive – multe obiective şi reale. Dar ce se întâmplă după ce ne trăim deprimarea de a ne fi născut aici? După tristeţea şi dezamăgirea de a fi român? Cum mai putem educa pozitiv pornind de la psihologia poporului român? Depresia ne îndepărtează de la acţiune şi primul pas pentru orice educaţie pozitivă şi constructivă este auto-educaţia pentru sănătatea interioară şi spirituală, adică un efort voit de a iubi România conştient.

Cum? Prin schimbarea convingerilor interioare. Simbolic şi cu titlu de exemplu, această schimbare se poate produce verificând şi pozitivând mesajele conştiente şi inconştiente pe care ni le transmitem nouă şi celorlalţi. În loc să îmi repet zilnic: „Este îngrozitor să trăiesc într-o ţară de mâna a doua, în care oamenii cu comportamente reprobabile par să îşi găsească drumul spre succes mult mai uşor decât oamenii cu comportamente bazate pe bun-simţ şi respect.” îmi repet zilnic „Reuşesc să arăt respect cuiva din această ţară în fiecare zi şi să trec conştient peste disperarea de a fi român. Acţionez zilnic, dând ce pot mai bine în locul în care mă găsesc şi cu resursele pe care le am la dispoziţie. Când mă doare accept durerea, dar nu rămân blocat în ea. Pot să fac efort conştient şi constant ca să îmi fie mai bine.”

A iubi România conştient înseamnă a-ţi asuma îndeplinirea onorabilă a obligaţiilor de familie, profesionale, general-umane al contextului în care te afli, în paralel cu exprimarea libertăţii şi autonomiei personale. Este nevoie să fii întreg, liber şi conturat ca personalitate pentru a te exprima şi a-ţi menţine identitatea în raport cu ceilalţi, cu comunitatea. O relaţie împlinită de cuplu se întreţine prin efortul zilnic conştient al ambilor parteneri, o relaţie împlinită cu ţara de baştină se întreţine prin efortul zilnic conştient al tuturor locuitorilor ei de a trăi mai bine împreună, pornind de la bun-simţ şi respect reciproc. Dacă relaţia de cuplu o alegem, ţara în care ne naştem nu o alegem, la fel cum nu alegem familia în care ne naştem sau talentele native pe care le deţinem. Cu toate acestea, nu disperarea de a ne fi născut într-o familie sau ţară, fără talentele pe care ni le-am fi dorit este modul în care merită să ne trăim viaţa. Dacă nu putem iubi din instinct, putem iubi conştient, începând de la fiinţa noastră şi continuând cu familia, ţara, lumea. Nu de mâine, ci de acum, nu în altă parte, ci chiar aici, nu pasional, ci echilibrat.

Anunțuri