Ce îşi poate dori un om în viaţă? Să trăiască bine şi să aibă conştiinţa împăcată. A trăi bine decurge din realizarea unor obiective legate de siguranţă (hrană, locuinţă, loc de muncă), de dimensiunea socială (apartenenţa la un grup, o poziţie socială respectabilă), de dimensiunea interioară (imagine de sine, atingerea propriilor aşteptări), de dimensiunea transindividuală (un bine comun umanităţii, moralitate, spiritualitate). A reuşi în viaţă depinde de capacitatea de realizare a obiectivelor, pe cât mai multe dimensiuni.

Inteligenţa

Când ne gândim ce trăsături ne asigură succesul în viaţă inteligenţa este una cu care vor fi de acord cei mai mulţi ca fiind necesară. Deşi este o abilitate generală, care are de-a face mai ales cu modul în care operăm cu informaţia din mediul înconjurător şi cu deciziile de acţiune, se poate particulariza foarte uşor pe domenii specifice, existând tipuri diferite de inteligenţă şi tipuri diferite de intelect. O tipologie a intelectului care mi-a atras atenţia în ultimul timp este cea a lui Keirsey (http://www.keirsey.com/):

  • Logistic – procurarea, distribuirea, furnizarea şi înlocuirea bunurilor materiale. O calitate esenţială ar fi că o astfel de persoană ştie să conserve şi să menţină standardul a ceva.
  • Diplomatic – a interacţiona cu tact, a gestiona conflictele, a menţine armonia relaţiilor. O astfel de persoană are capacitatea de a influenţa oamenii.
  • Tactic – a întreprinde acţiuni pentru îmbunătăţirea poziţiei aici şi acum, scanarea oportunităţilor, căutarea celui mai bun unghi de abordare. O astfel de persoană caută eficacitatea şi îşi va atinge obiectivele, indiferent de costuri.
  • Strategic – a găsi calea şi mijloacele de a atinge un obiectiv cu eficienţă, a stabili obiective clare şi a găsi modurile cel mai puţin costisitoare prin care pot fi realizate. O astfel de persoană va fi întotdeauna preocupată de funcţionarea sistemelor şi va contribui la avansarea socială.

Este uşor de remarcat că fiecare tip de intelect are calităţi care se pot constitui uşor în avantaje excelente în viaţă, că există şi puncte vulnerabile de fiecare parte şi că o persoană poate avea şi din celelate, dar în cantitate mai mică decât cea dominantă. Şi totuşi, inteligenţa, deşi necesară, nu este suficientă pentru a asigura o viaţă bună. Ce altceva ar mai fi necesar? Conştiinţa împăcată.

Onestitatea

Oamenii care nu au conştiinţa împăcată nu au o viaţă bună, iar comportamentul onest este o cale de a o obţine. Neliniştea conştiinţei vine din încălcarea convingerilor morale. Moralitatea nu este un concept atât de uşor de definit precum s-ar crede, însă este legată de ideea de bine. Pentru a avea conştiinţa împăcată, o persoană ar trebui să obţină succes în viaţă respectând nişte principii ale binelui comun: grijă faţă de ceilalţi, respect, adevăr, integritate etc. A fi onest înseamnă a interacţiona cu alţii pe un fundament al sincerităţii. Ameninţarea pentru comportamentul onest apare cel puţin din întâlnirea cu o persoană neonestă, dispusă să facă orice pentru a-şi realiza obiectivele – inclusiv să îl şantajeze, preseze pe onest; dar şi din întâlnirea cu un principiu concurent, când este/pare necesară încălcarea onestităţii pentru obţinerea unui bine (să zicem că ai un coleg cu mulţi copii care fură de la locul de muncă şi doar tu ştii, dacă nu spui eşti neonest, dacă spui îşi pierde slujba şi venitul pentru familie).

Dacă inteligenţa este factorul care influenţează realizarea obiectivelor, onestitatea este factorul care influenţează dimensiunea transindividuală a obiectivelor. Din combinaţia celor două, desigur în mod reducţionist, ar rezulta câteva variante de persoane:

  • Inteligenţă redusă şi onestitate redusă. Îşi va atinge puţine obiective şi va avea succes în viaţă în măsura în care este remarcat de un inteligent neonest care îl va folosi ca pion până când serviciile sale nu îi vor mai fi utile. Aici avem de-a face cu arhetipul ajutoarele antieroului.
  • Inteligenţă redusă şi onestitate crescută. Va avea conştiinţa împăcată, dar puţine obiective de supravieţuire realizate. Va avea succes după criteriile onestităţii, însă va avea venituri reduse, va fi susceptibil de cedare la presiuni etc. Aici avem de-a face cu arhetipul ajutoarele eroului.
  • Inteligenţă crescută şi onestitate redusă. Îşi va realiza majoritatea obiectivelor la un nivel înalt: siguranţă materială, poziţie socială etc. Neavând scrupule poate încălca regulile morale cu uşurinţă, deci problema conflictului interior care i-ar putea autosabota realizările dispare în mare măsură. Într-o perspectivă contorsionată asupra binelui comun, va fi în stare de sacrificiu de sine atunci când este şantajat şi nu mai are loc de manevră, cu condiţia ca grupul/clanul său să aibă un beneficiu de aici. Într-un mod accidental, dacă binele majorităţii se suprapune peste interesul lui individual sau al clanului său, această persoană va contribui, în mod paradoxal, la un bine mai mare al umanităţii. Aici avem de-a face cu arhetipul antieroului.
  • Inteligenţă crescută şi onestitate crescută. Îşi va realiza majoritatea obiectivelor la nivel moderat, iar cele transindividuale la nivel înalt. Punctul vulnerabil este conflictul interior generat de situaţiile în care trebuie să aleagă între principii morale valoroase concurente, care produc remuşcări indiferent dacă alege onestitatea sau neonestitatea într-o situaţie limită. Este cel mai delicios adversar al neonestului inteligent, care nu are altceva de făcut decât să îi creeze condiţiile conflictului interior, prin care se va retrage/mulţumi cu mai puţin sau se va autodistruge. Cu toate acestea, de aici vine din când în când câte o persoană care reuşeşte în mod voit să contribuie la binele comun al umanităţii şi să genereze progresul, cu sacrificiu de sine.  Aici avem de-a face cu arhetipul eroului.

Ce dorim în societatea noastră?

Sigur că la modul ideal am dori ca toţi indivizii să aibă succes, dar la modul realist putem dori ca toţi indivizii să aibă şanse egale în atingerea maximumului de succes la care poate accede. De aici vine explicaţia cinică a nevoii de reguli şi moralitate care protejează drepturile celor care nu şi le pot proteja singuri şi limitează spaţiul de manevră al inteligenţilor neoneşti. Statistic vorbind, aproximativ 15% din populaţie are o inteligenţă peste medie. Presupunând că ar exista tot 15% foarte oneşti, rămâne de văzut câţi dintre ei ar fi şi foarte inteligenţi. Am încadrat acest articol la capitolul Sondaje pentru că sunt câteva întrebări la care caut răspunsuri: Ce ne este necesar pentru a avea succes în viaţă? Ce are rost să facem la nivel de societate: să ajutăm oamenii să îşi dezvolte inteligenţa nativă sau să utilizăm cât mai multe resurse pentru a influenţa apariţia comportamentului onest pe scară cât mai largă? Este onest să influenţăm copiii foarte inteligenţi să devină adulţi oneşti când ştim că şansele lor de succes personal sunt moderate în raport cu ale inteligenţilor neoneşti? Dacă acceptăm conştient la nivel de umanitate că unele persoane trebuie sacrificate personal pentru binele mare al umanităţii, ce le oferim la schimb acestora? Şi bineînţeles, întrebarea cheie – ce ar trebui să educăm prin sistemul de învăţământ pentru ca oamenii să aibă succes în viaţă?

Anunțuri