Etichete

, ,

Orice statistică atrage după sine o provocare majoră: este cum este interpretată. La ce ne uităm? La faptul că am înregistrat în mod real o ușoară creștere din 2006 până în 2012 ca țară sau la faptul că 40% din elevii de 15 ani au rezultate slabe și foarte slabe? Ambele informații sunt corecte, dar cu care alegem să lucrăm? Înțelept este să lucrăm cu toate informațiile, să ne bucurăm unde sunt motive de bucurie și, în același timp, să acționăm pentru a îndrepta ceea ce nu este bine.

Care sunt motivele de bucurie în urma rezultatelor PISA 2012?

  1. Au fost testați 510.000 elevi între 15 ani și 3 luni și 16 ani și 2 luni, eșantion reprezentativ pentru 28 de milioane de elevi cu această vârstă din 65 de ţări. Printre aceste ţări este şi România cu 5250 de elevi.
  2. România a înregistrat o uşoară creştere din 2006 până în 2012. (http://edu.ro/index.php/pressrel/20842)
  3. 10 state UE au înregistrat progrese în scăderea procentajului de elevi cu rezultate slabe, iar România este printre acestea. (http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16124454-publicat-rezultatele-testelor-pisa-2012-romania-ocupa-locul-45-matematica.htm)

De ce nu este suficient să avem doar 3 motive de bucurie cu intensitate scăzută şi de ce este nevoie să acţionăm?

  1. Aproximativ 40% elevi din România au rezultate slabe, 3% au rezultate foarte bune şi 57% au rezultate satisfăcătoare/de nivel mediu. Dacă elevii ar fi distribuiţi aleatoriu în clase, am avea nevoie de minim 34 de elevi într-o clasă pentru a găsi acolo un elev cu rezultate foarte bune, în timp ce minim 13 elevi ar avea rezultate foarte slabe şi 20 rezultate medii. Dar elevii nu sunt astfel distribuiţi în şcoli şi în majoritatea claselor există o şansă enormă să nu existe nici un performer de top.
  2. Din cei 5250 elevi care au participat la exerciţiul PISA 2012, aproximativ 157 au rezultate de top. Nu ştiu care este numărul total al elevilor de 15 ani din România, dar avem 1 performer de top la aproximativ 33 performeri de medie şi slabi. În 2012 pentru prima dată testul PISA a inclus şi elemente de alfabetizare financiară, iar ceea ce a măsurat este reprezentiv pentru 80% din economia mondială. Când elevii de 15 ani de azi vor intra pe piaţa muncii va fi capabil 1 (unu) dintre ei să producă suficient de mult încât să susţină economic pe încă 33?
  3. Testul PISA 2012 s-a focalizat pe matematică şi pretinde că rezultatele de la matematică sunt un predictor pentru accesul la studii superioare şi nivelul de venit pe care îl va realiza o persoană în viaţă. Cel mai bun rezultat la matematică l-a obţinut Shanghai-China, iar următoarele clasate sunt: Singapore, Hong Kong-China, Chinese Taipei, Corea, Macao-China, Japan, Liechtenstein, Elveţia şi Olanda. Sunt printre economiile cele mai prospere. De câte ori este numită China în top 10? Noi de la cine dorim să învăţăm şi ce? Ministrul educaţiei din Marea Britanie vrea să crească numărul de ore de şcoală pe zi şi să scurteze vacanţele, iar discuţiile din jurul acestor măsuri sunt intense însă transmit şi avertizarea: „Putem fie să începem să muncim la fel de mult ca şi chinezii, fie în curând vom munci toţi pentru chinezi” (http://www.hotnews.ro/stiri-international-14650547-dezbatere-dura-marea-britanie-reforma-educatiei-ministrul-vrea-introduca-anul-viitor-zile-mai-lungi-scoala-vacante-mai-scurte-putem-fie-incepem-muncim-fel-mult-precum-chinezii-fie-curand-toti-vom-munc.htm)
  4. La comparaţia referitoare la performanţa la matematică a ţărilor şi economiilor în raport cu media OECD, România se plasează semnificativ sub media OECD şi are rezultate comparabile cu: Grecia, Serbia, Turcia, Cipru, şi Bulgaria. Pe vremuri obişnuiam să ne comparăm cu vecinii din Ungaria la orice top. Acum Ungaria se plasează semnificativ sub media OECD, dar are performanţe comparabile cu: Spania, Rusia, Slovacia, SUA, Lituania, Suedia, Croaţia, Israel. Noi cu cine am dori să avem performanţe comparabile azi? Nivelul aşteptărilor noastre de de la noi înşine pe unde se mai plasează?
  5. Între ţările OECD elevii care provin din medii socio-economice avantajate obţin performanţe mai bune decât cei din medii dezavantajate cu echivalentul a aproape unui an de şcolarizare. Câţi copii din România sunt în categoria vulnerabilă „dezavantajaţi din punct de vedere socio-economic”? La fel, copiii care au urmat grădiniţa obţin rezultate mai bune cu echivalentul a peste un an de şcolarizare decât cei care nu au urmat-o. Câţi copii din România sunt neglijaţi şi nu ajung să frecventeze zilnic grădiniţa?
  6. Sistemele cu adevărat performante sunt cele din ţări precum Australia, Canada, Estonia, Finlanda, Hong Kong-China, Japonia, Coreea, Liechtenstein şi Macao-China, pentru că rezultatele lor sunt peste media OECD iar diferenţele de performanţă între copiii dezavantajaţi şi cei avantajaţi sunt nesemnificative. Adică şi copilul de la ţară, şi cel sărac, şi cel no-name ajung să aibă performanţă. România nu a participat la exerciţiul din 2003, aşa că nu avem informaţii referitoare la îmbunătăţirea sau deterioarea echităţii sistemului nostru de învăţământ.
  7. Elevii ai căror părinţi se aşteaptă ca ei să urmeze studii superioare sunt mai perseverenţi şi mai motivaţi să înveţe matematica. Câte familii din România au aşteptarea ca elevii lor să urmeze o facultate?
  8. Lipsa de punctualitate şi chiulul atrag după sine performanţe mai mici cu echivalentul a aproape unui an de şcolarizare. 58% din elevii români testaţi au afirmat că au lipsit de la şcoală şi au întârziat în săptămânile dinainte de test, ceea ce a dus la o scădere cu 20 de puncte a performanţei (37 de puncte sunt echivalentul aproximativ al unui an de şcolarizare). Procentul chiulangiilor în ţările de primele locuri este foarte mic. Care este rata absenteismului în România? Punctualitatea o măsoară cineva sau sfertul academic face legea? O lecţie la şcoală durează aproximativ 50 minute, dacă 15 sunt de întârziere înseamnă aproape o treime din timp irosit.
  9. 73% dintre elevii români declară că se simt singuri la şcoală, procente similare cu ale elevilor din Iordania şi Quatar.
  10. Cu cât un sistem educaţional este mai stratificat şi mai diferenţiat (se fac selecţii la vârste mici pentru alegerea unui parcurs educaţional) cu atât motivaţia elevilor de a învăţa este mai mică şi cu cât un sistem este mai comprehensiv (mai puţine stratificări, grupări, selecţii pentru alcătuirea unei clase) cu atât motivaţia elevilor pentru învăţare creşte. Excepţie face România, unde sistemul este mai aproape de tipul comprehensiv, iar motivaţia şi angajamentul elevilor faţă de învăţare este cea mai scăzută.
Anunțuri