Etichete

,

Una dintre modalităţile de a defini masa critică este de a o considera o cantitate suficient de mare din ceva, astfel încât să permită auto-susţinerea acelui ceva. Dacă ne gândim la sistemul de educaţie din România, avem nevoie de o cantitate suficient de mare de entităţi (persoane sau organizaţii) care să realizeze educaţie de calitate astfel încât aceasta să existe permanent şi să se perpetueze de la sine.

Ce se înţelege prin educaţie de calitate este o problemă care necesită dezbateri, discuţii, analize, reflecţii, evaluări, consensuri etc. însă cel mai simplu şi direct răspuns este că educaţia de calitate este cea produsă de un sistem care dă oricărei persoane din societate, indiferent de condiţiile socio-economice în care s-a născut şi trăieşte, posibilitatea de a-şi realiza pe deplin potenţialul. Odată ce definim educaţia de calitate astfel, realizăm mai bine de ce avem nevoie de o masă critică pentru a o obţine.

Mulţi ani s-a considerat ca sistemul de învăţământ românesc este foarte bun şi că la noi se face şcoală serioasă, pe baza faptului că elevii români ai căror familii se stabileau în ţări vestice aflau acolo că materia pe care o studiaseră ei acasă se învăţa abia peste câţiva ani în ţara de adopţie sau pe baza faptului că românii plecaţi în străinătate se integrează acolo foarte bine pentru că ştiu foarte multe. Am putea înţelege de aici că în ţările vestice nu se face şcoală serioasă aşa cum se face la noi sau cum „se făcea înainte”. Dacă aruncăm o privire la prosperitatea economică a celor unde „nu se face şcoală aşa serioasă” observăm că în Vestul Europei şi în America de Nord nivelul de trai al celor mulţi este superior nivelului de trai al celor mulţi de la noi. Ba mai mult, dacă aruncăm o privire la ţări precum ambele Coreea, Japonia, Hong Kong, Taiwan, India, Tailanda găsim acolo o înaltă preţuire a cunoaşterii care dă trendul modelului social dezirabil şi, chiar dacă ştiinţa nu aduce întotdeauna bunăstare la nivelul majorităţii societăţii, aduce în schimb onoare celor care o deţin. Am lăsat comparaţia cu China la final, pornind de la premisa că aici avem în comun istoricul de regim comunist – cu toate acestea noi ne găsim într-o situaţie economică precară, iar China este unul din marii jucători economici ai lumii de azi.

Această incompletă excursie macro-economico-socialo-filosofico-pedagogică a avut rostul doar de a evidenţia că, pe de o parte, omenirea nu a găsit încă nici cel mai bun sistem de organizare socială, nici cel mai bun sistem de educaţie, iar pe de altă parte că există mult loc de îmbunătăţit calitatea educaţiei din România şi că discuţia pe acest subiect este nu doar utilă, ci şi obligatorie. Dar la fel de utilă şi obligatorie este acţiunea, pentru că doar vorbele, analizele, reflecţiile, dezbaterile, summit-urile etc nu ne vor face viaţa mai bună. Pentru această acţiune, care în final va aduce o viaţă mai bună pentru majoritatea societăţii, avem nevoie acum de acţiunea unui grup. Schimbarea nu va veni de la toată populaţia ţării, ci de la un grup de acţiune care are viziunea, capacitatea de a face, puterea de a investi în ceva ce aduce ca rezultat un bine colectiv şi nu neapărat unul individual şi imediat, precum şi înţelepciunea de a înţelege şi accepta inerţia marii mase a populaţiei.

Rămân multe puncte abia atinse referitor la masa critică pentru o educaţie de calitate şi o parte dintre acestea vor fi subiectul unor articole viitoare. Întrebarea cheie a acestui prim articol al seriei este: cum îi găsim pe cei care au profilul descris în paragraful de mai sus şi ar putea constitui acest grup de acţiune?

Anunțuri