Etichete

, , , , , ,

Este un instrument prin care ne putem dezvolta rațiunea şi capacitatea de a gândi autonom, ambele importante atât în eficienţa învăţării, cât şi ca abilităţi de viaţă. Ce înseamnă scepticismul politicos? Înseamnă a practica îndoiala în relaţie cu sinele şi cu ceilalţi într-un mod care să nu lezeze calitatea ambelor categorii de relaţii.

Cunoaşterea pe care o primim din discuţiile cu ceilalţi este valoroasă. Dacă trece prin mai multe surse până ajunge la noi, există riscul de a se distorsiona şi dilua. Pe lângă multitudinea surselor prin care trece informaţia, există întotdeauna şi interpretările celuilalt asupra realităţii, experienţele, dorinţele sale. A păstra o urmă de îndoială în legătură cu ceea ce am aflat este deosebit de util, mai ales dacă aceasta ne determină să căutăm probe, dovezi, argumente sau să ne clarificăm propria poziţie şi opinie.

Acurateţea informaţiei sau a deciziilor noastre este întotdeauna dependentă de o multitudine de factori interiori: starea de spirit pe care o avem în acel moment, experienţa anterioară care ne-a făcut să percepem lumea într-un anume fel, obişnuinţa de reacţiona în stilul nostru, cunoaşterea pe care o deţinem deja, interesele pentru anumite domenii, dorinţa de autonomie în gândire, curajul intelectual şi umilinţa intelectuală, convingerile şi valorile noastre. Este periculos pentru progesul nostru să credem că ştim deja toate răspunsurile şi că doar noi deţinem adevărul, de aceea merită să ne întrebăm în interiorul nostru din când în când, printr-un exerciţiu de reflecţie onestă, din ce motiv credem cu adevărat ceea ce credem şi din ce motiv acţionăm în modul în care acţionăm.

Îndoiala permanentă poate deveni un chin, dacă nu este urmată de momente de căutare şi clarificare. Va duce la indecizie, neîncredere în sine, susceptibilitate faţă de orice, confuzie. Scepticismul nepoliticos lezează nu doar relaţia cu celălalt, dacă ne exprimăm îndoielile fără respect pentru credinţele şi convingerile lui, ci şi relaţia cu noi înşine, dacă ajungem să considerăm că nimic nu poate fi valoros din ceea ce mintea noastră înţelege.

Exerciţii posibile pentru a ne obişnui să folosim scepticismul politicos ca instrument de învăţare eficientă:

  1. Adresaţi întotdeauna întrebări oricui, până când sunteţi sigur că aţi clarificat ceea ce doreşte să vă transmită şi ceea ce aţi înţeles din ce a transmis.
  2. Verificaţi o informaţie în minim 3 surse diferite. Cu cât sursele sunt mai diferite între ele, cu atât mai bine.
  3. Căutaţi mai multe păreri şi perspective asupra aceluiaşi lucru înainte să decideţi care este părerea voastră.
  4. Încercaţi să luaţi o poziţie clară faţă de situaţiile dilematice, dificile, chiar dacă o păstraţi doar pentru voi.
  5. Când exprimaţi o opinie, îngrijiţi-vă atât de calităţile exprimării (claritate, argumentaţie), cât şi să o faceţi cu respect faţă de celălalt, indiferent cât de bizare sau diferite par convingerile sale.
  6. Când primiţi un sfat, chiar dacă persoana de la care vine este semnificativă şi importantă, încercaţi să clarificaţi ce a influenţat acel sfat: în ce măsură este influenţat de personalitatea celui care vi-l oferă şi în ce măsură este orientat spre nevoia voastră.
  7. Când cunoaşteţi o persoană nouă şi încercaţi să o încadraţi într-un sistem de idei pe care le aveţi despre oameni, verificaţi de 3 ori dacă este aşa cum credeţi sau nu.
  8. Când vă supăraţi pe cineva, îndoiţi-vă de propria voastră dreptate de a vă supăra. Din ce motiv a acţionat celălalt cum a făcut-o? Care este perspectiva lui?
  9. Majoritatea deciziilor pe care le luăm pot fi luate fără grabă. Acordaţi-vă un răgaz să cântăriţi motivele reale care vă îndeamnă să decideţi ceva.
  10. Chestionaţi toate convingerile personale puternice, înrădăcinate, vechi, dar faceţi-o cu blândeţe.
Anunțuri