Etichete

Cum putem noi crea sau contribui la crearea unei educaţii de calitate chiar de acum? Voi explora în această parte a treia câteva abordări posibile, precum şi ce înseamnă noi: diferitele identităţi sub care putem acţiona. Scopul părţii a treia este unul lipsit de smerenie, dar autentic: de a invita la reflecţie profundă şi la acţiune reală, cu dorinţa de a reduce non-acţiunea (cea de tip declarativ/pe hârtie, cinismul facil, moralitatea simplistă, lenea spirituală) referitor la educaţie. Chiar dacă am practicat non-acţiunea şi vor mai fi momente când o vom face, nu înseamnă nici că suntem oameni răi şi nici că nu putem fi mai buni oricând. Pur şi simplu prin acţiunea autentică ne sporim şansele de a re(deveni) oricând mai buni decât acum. Partea a treia va fi cuprinsă din mai multe subcapitole, III.1 fiind dedicat explorării ideii de aflare a nevoilor de învăţare ale beneficiarilor imediaţi ai educaţiei.

În definirea conceptului de calitate există câteva elemente cheie: capacitatea de satisfacere a unei nevoi, măsura în care un ansamblu caracteristici a ceva satisface nevoile beneficiarului şi conformitatea cu un set de specificaţii. Prin urmare, ceea ce avem de făcut pentru a crea calitate în educaţie ţine fie de capacitatea de a răspunde cât mai bine nevoii de educaţie a celor care beneficiază de aceasta, fie de capacitatea de a realiza acţiuni conforme cu specificaţiile/reglementările contextului social şi ştiinţific în care are loc procesul de educaţie.

Calitatea în educaţie ca răspuns la o nevoie

Nevoia de învăţare este o nevoie umană fundamentală, legată de capacitatea noastră ca fiinţe de a supravieţui şi de a trăi plenar. Învăţarea se petrece în fiecare zi a existenţei noastre. Educaţia este un proces sistematic, menit să ne faciliteze procesul de învăţare, astfel că nevoia de educaţie este una secundară, care ţine de a trăi eficient şi inteligent, dar şi fundamentală, legată de dorinţa de a lăsa ceva în urma noastră: toate informaţiile şi înţelepciunea pe care le-am acumulat de-a lungul mileniilor şi le predăm generaţiilor următoare. Aceste nevoi au fost şi sunt în anumite momente istorice contaminate de nevoia de propagandă şi control. Constatăm că putem vorbi despre nevoile beneficiarilor procesului de educaţie (elevii, studenţii, adulţii), cei a căror trebuinţă de a trăi plenar, eficient şi inteligent încercăm să o onorăm, dar şi despre ale celor care oferă educaţia ca realizatori ai dorinţei de a lăsa ceva în urmă (părinţii, profesorii, formatorii).

Nevoile beneficiarilor procesului de educaţie

Sistemul de formare iniţială face un lucru nenatural din startoferă un serviciu croit mai degrabă pe nevoile celor care oferă educaţia, decât pe ale celor care o primesc. Din acest motiv ajungem să simţim şcoala ca pe ceva artificial, rupt de viaţa noastră şi ne trezim aşteptând să se termine odată, ca să mai şi trăim. Problema majoră e că petrecem în şcoală prea mulţi ani ca să ne permitem să nu îi trăim plenar, eficient şi inteligent.

Copiii sunt foarte rar întrebaţi ce au nevoie să înveţe. Studenţii sunt întrebaţi într-o oarecare măsură. Adulţii sunt cel mai des (dar nu neapărat suficient) întrebaţi despre nevoile lor de învăţare, astfel că procesul de formare continuă pare a fi mai natural, ne simţim şi suntem mai implicaţi atunci când ne educăm dintr-o nevoie a noastră.

Ce putem face chiar de azi?

  • Dacă suntem profesori sau părinţi, să îi întrebăm cât mai des pe copii ce cred ei că au nevoie să înveţe. Cu cât copiii sunt mai mici, cu atât va trebui să folosim mai multe exemple şi întrebări ajutătoare, precum şi să le explicăm în termeni cât mai concreţi ce este învăţarea. Copiii rezolvă probleme şi iau decizii zilnic, complexitatea acestora şi a instrumentelor de gândire pe care le utilizează creşte odată cu vârsta şi experienţa. Bazându-mă pe teoriile dezvoltării cognitive (mai ales post-Piaget), consider că astfel de discuţii pot avea loc de pe la vârsta de 4-5 ani, construind pe acea magică vârstă a întrebării de ce?
  • Dacă suntem profesori în învăţământul preuniversitar, să utilizăm oportunitatea acelui curriculum la decizia şcolii pentru a proiecta cursuri care răspund nevoilor autentice de învăţare ale elevilor.
  • Dacă suntem profesori universitari, să utilizăm deplin libertatea de a ne proiecta cursurile inclusiv prin discuţii cu studenţii referitor la ce au ei nevoie să înveţe.
  • Dacă suntem formatori, să încercăm să aflăm cât mai multe de la cursanţii noştri despre nevoile lor de învăţare, atât înainte de curs, cât şi pe parcursul acestuia.
  • Dacă suntem furnizori de formare continuă, să ne instruim formatorii asupra modului cum pot realiza o analiză de nevoi.
  • Dacă suntem angajatori, să le explicăm angajaţilor ce competenţe considerăm noi că le-ar fi necesare pentru a-şi îmbunătăţi performanţa în muncă, să îi încurajăm şi să îi susţinem în demersul lor de a învăţa acele competenţe.
  • Dacă suntem manageri în organizaţii care oferă educaţia, să ne asigurăm că etapa analizei nevoilor de învăţare se derulează în mod autentic.
  • Dacă suntem persoane cu putere de decizie în sistemul de învăţământ, să susţinem acele măsuri de reformă care permit beneficiarilor direcţi ai educaţiei să îşi facă vocea auzită.
  • Dacă suntem elevi/studenţi/cursanţi, să ne exprimăm nevoile de învăţare; să conştientizăm că şi orele petrecute în şcoală sunt ore de viaţă; să renunţăm la lene şi nepăsare în favoarea efortului inteligent investit; să nu ne mulţumim cu iluzia învăţării în locul învăţării (Cerând sau acceptând un certificat pentru un curs la care nu am participat întreţinem şi perpetuăm mesajul că e ok să te prefaci, nu trebuie să şi fii – deşi credem că i-am păcălit, cel mai adesea cei din jur văd şi ştiu, iar printre ei sunt şi cei din generaţia următoare, căreia dorim să îi transmitem înţelepciunea noastră. Eficienţa diferă de lene – înseamnă a obţine maxim de rezultat, cu minim de efort, iar rezultatul învăţării este competenţa şi NU certificatul.); să ne alegem cu atenţie cursurile la care participăm (Investim în ele ore din viaţa noastră, chiar contează ce învăţăm, de la cine, cum, în ce scop. E vorba despre respectul pentru noi şi propria noastră viaţă, pe care nu o poate, şi nici nu ar fi de dorit să o poată, trăi altcineva în locul nostru.); să ne stabilim obiective de viaţă, de dezvoltare şi de învăţare, pe care să le revizităm din când în când.

 

Anunțuri