Etichete

Ce înţelesuri poate avea sintagma calitate în educaţie? Voi explora în această parte a doua 5 înţelesuri, urmând ca în partea a treia să explorez posibilitatea ca fiecare dintre noi să creeze sau să contribuie la crearea unei educaţii de calitate chiar de acum.

Înţelesul 1Este un sistem de învăţământ care are ca rezultat un absolvent competent în domeniul pentru care s-a format, luând în considerare faptul că prin competenţă înţelegem un set de cunoştinţe, abilităţi, atitudini/valori.

Cu alte cuvinte, absolventul competent deţine informaţii, pe care este capabil să le aplice în situaţii concrete, în funcţie de un set de principii. Deşi nu facil, cel mai uşor într-un sistem de învăţământ este să obţinem calitatea informaţiei: acurată, corectă, actuală. Când vorbim despre calitatea abilităţilor care compun competenţa e mai greu. Aici avem nevoie de multă, multă practică şi de standarde cât mai apropiate de ceea ce se întâmplă într-o profesie/meserie, precum şi de accent pe ceea ce ţine de competenţele transversale (comunicarea, logica şi gândirea, a învăţa să înveţi, dezvoltarea personală, creativitatea etc).

De departe însă, cel mai dificil este să obţinem calitatea la nivel de atitudini/valori. Dincolo de relativismul valorilor, ne putem ancora în codurile etice ale profesiilor, dar avem multe profesii şi meserii care nu au un cod etic. În plus, când vine vorba despre educaţia morală, nu ţine ca metodă de predare spusul despre, ci contează exemplul personal. Există zicala „nu fă ceea ce face popa, ci ceea ce spune”, dar în cazul elevilor acest gen de mesaj cu dublu standard (acceptăm că nu suntem în stare să urmăm principiile morale, dar pretindem ca acestea să fie respectate de alţii) nu prea rezistă, iar la vârste mici creează confuzie. Exemplul pe care copilul este tentat să îl urmeze este cel din familie, dar şi cel al profesorilor. Dacă părintele sau profesorul au un mesaj verbal asertiv sau pozitiv, însă comportamentul denotă agresivitate, lipsă de autenticitate, victimizare etc (se poate întâmpla nu din rea voinţă, ci şi din insuficientă cunoaştere de sine), atunci există riscul ca elevii să preia tipul de comportament deformat sau cu standard dublu. Partea etică este deosebit de complexă şi nu poate fi epuizată într-un paragraf…

Înţelesul 2 – Sistemul de învăţământ de calitate produce persoane performante pentru piaţa muncii şi pentru viaţă.

Se cuvine să facem o distincţie între competenţă şi performanţă. Un absolvent competent devine performant atunci când exercită respectivele seturi de competenţe într-un context practic, real. Nivelul lui de performanţă poate varia în funcţie de zi, dificultatea problemei de rezolvat, experienţa lui în domeniu etc. Prin urmare, consider că este mai degrabă rolul formării iniţiale de a crea absolvenţi competenţi şi mai degrabă al formării continue de a crea absolvenţi performanţi. Există evident excepţii: învăţământul superior ar fi de dorit să genereze şi competenţă şi performanţă, iar o formare continuă realizată pentru a familiariza pe cineva cu o ocupaţie nouă se axează mai mult pe formarea de competenţe.

Înţelesul 3 – Educaţia de calitate este un drept al fiecărui copil.

Ne străduim mult la nivel global să reducem abandonul şcolar, însă nu e suficient să readucem/menţinem copiii în şcoală, contează şi ceea ce primesc aici. Investim 10 – 12 – 15 – 18 ani în educaţia formală, mai mult decât în majoritatea activităţilor unei vieţi umane, e firesc să dorim şi să ne aşteptăm ca această investiţie să merite.

Dreptul la educaţie este conectat cu dreptul la sănătate personală şi a mediului de acasă şi de la şcoală, precum şi cu accesul la un minim de resurse. Un copil bolnav şi sărac va întâmpina întârzieri şi dificultăţi în dezvoltare şi învăţare, prin comparaţie cu un copil sănătos, bine hrănit, bine îmbrăcat şi care are în jurul său stimuli pozitivi (o persoană care îi citeşte, vizite, excursii etc) încă de la vârste mici.

La nivel mai specializat, conţinuturile învăţării de calitate sunt relevante pentru obiectivele educaţiei dintr-o ţară, astfel încât absolventul să poată funcţiona într-un mod pozitiv în societate. Felul în care profesorii sunt instruiţi este factor determinant al nivelului de calitate al educaţiei de care beneficiază un copil.

Înţelesul 4 – Există un set de indicatori care, dacă sunt respectaţi, garantează atât calitatea educaţiei, cât şi repetabilitatea aceluiaşi nivel de calitate indiferent de şcoala în care învaţă elevul.

Sistemele de asigurare a calităţii conţin standarde şi indicatori, însă cele profunde conţin şi o concepţie închegată şi complexă despre lume şi viaţă. Majoritatea acestor sisteme au fost proiectate pentru produse şi servicii, apoi ele au fost sau se încearcă să fie tranzlatate în educaţie. Rostul demersului este indubitabil, însă de multe ori eşuează în a redacta nişte proceduri şi a face un set de hârtii aşa cum trebuie, dar foarte diferite de acţiunea reală. Cauzele acestui tip de acţiune schizoidă sunt multiple (printre ele tot acel dublu standard despre care pomeneam mai devreme), însă aş lua spre analiză doar lipsa de înţelegere a filosofiei pe care se bazează sistemul de asigurare a calităţii.

Unele sunt greoaie, unele sunt utopice, altele sunt insuficient adaptate la sectorul educaţional. Eu admir sistemul japonez kayzen, a cărui filosofie este: îmbunătăţirea se produce continuu. Asumpţia din fundal este că nimic nu este perfect, ci totul este perfectibil. Niciodată nu este prea târziu să corectezi o greşeală. Prin urmare nici hârtiile şi nici acţiunile nu au cum să fie perfecte. Nu se potriveşte unui sistem opresiv, în care greşeala se pedepseşte imediat şi nu se oferă şanse de auto-îmbunătăţire. Dacă recunoaştem onest că greşim şi acceptăm cu adevărat situaţia aşa cum este ea, avem şanse să schimbăm ceva şi să ameliorăm. În învăţare, elevul are voie să greşească. Chiar şi profesorului sau părintelui îi este permis să greşească uneori (cu sau fără permisiune, oricum se întâmplă). Important este ce facem cu greşelile, cum le capitalizăm.

Standardizarea este utopică în educaţie. Este posibilă doar la nivel de mediu, resurse, conţinuturi obligatorii, orientări aduse de reformă în formarea profesorilor. În rest, fiecare comunitate este mai implicată sau mai puţin implicată în viaţa şcolii, fiecare persoană care lucrează în sistemul de învăţământ este, ca individ uman, un ansamblu unic de trăsături. Un profesor care este gânditor critic autentic poate preda şi la cea mai sofisticată şcoală privată urbană, dar şi la o simplă şcoală de ţară şi să influenţeze calitatea învăţării elevilor la fel de semnificativ. Dar acest profesor nu poate fi clonat… În plus, fiecare elev este unic şi are nevoi unice de învăţare, prin urmare standardizarea este, într-o oarecare măsură, în opoziţie cu individualizarea învăţării.

Înţelesul 5 – Calitatea învăţării este calitatea vieţii.

De mii de ani ne străduim, ca umanitate, să găsim o modalitate de educaţie cât mai bună, pentru că vrem ca generaţia ce vine după noi să aibă o viaţă bună. În şcoală şi în educaţie umanitatea ar trebui să pună tot ce are mai bun: suflet, resurse, pasiune, grijă, păsare etc, pentru că este cel mai frumos şi important cadou (pe lângă cel genetic) pe care ni-l putem face nouă înşine. Dacă toţi cei implicaţi în educaţie dau ce au ei mai bun în fiecare ocazie de învăţare, atunci şi rezultatul este pe măsură – cel mai bun posibil. Şi se va vedea imediat în comportamentul respectuos pe stradă, în mijloacele de transport în comun, în spaţiile publice, se va vedea în mediul profesional, se va vedea în modul în care ne decorăm nu doar casele ci, mai ales, interiorul fiinţei.

Anunțuri