Etichete

, , ,

După aproape un an şi o conferinţă,  în iunie 2013, ne regăsim din nou la Casa Oamenilor de Ştiinţă din Bucureşti, de data aceasta într-un salon privat, cu o atmosfera paşnică şi securizantă – numai bine pentru  o discuţie cu reflecţii, chestionări şi subiect din lumea educaţiei. Experienţa mi-a amintit pe undeva de serile din copilărie, când, ascultând poveştile adulţilor, îmi lăsam mintea inspirată şi trăiam dorinţa de a face eu ceva care să rezolve preocupările ce nu le dădeau lor pace.

Academicianul Marcus a facut referire la povestea spusă şi la conferinţa Masă critică pentru o educaţie de calitate de la Cluj: metafora lui Menenius Agrippa, consul al Republicii Romane, ales de patricieni pe la 500 î.Hr. să convingă soldaţii să renunţe la protestul lor şi să reintre în capitală. Părţile corpului au decis că stomacul nu face nimic, prin urmare nu vor mai face nici ele nimic şi nu îl vor mai hrăni pe leneş. Nu după mult timp, organele au simţit oboseala şi nu şi-au mai putut îndeplini funcţia, realizând astfel că stomacul avea totuşi un scop şi că nu se putea fără el. De aici, ne-a explicat academicianul Marcus, vine metafora corpului uman atât de des folosită în guvernare şi administraţie: corp legislativ, corp de control etc, drept simbol al unei viziuni sistemice asupra funcţionării lucrurilor, cu o solidaritate organică a fiecărei părţi a sistemului.

Ca de obicei, întâlnirile cu academicianul Marcus îmi generează lungi şiruri de reflecţii, precum se va vedea şi în continuare.

Întregul are nevoie de fiecare parte pentru a funcţiona, atunci când o parte nu funcţionează şi sistemul are de suferit. Atunci când o parte decide să facă altceva decât funcţia sa, sistemul se îmbolnăveşte. Dacă ne gândim la sistemul de învăţământ, putem identifica nişte componente ierahice majore ale acestuia: ministerul educaţiei, inspectoratele judeţene şi şcolile. Care dintre acestea ar putea fi stomacul? Din ce vine, de fapt, calitatea educaţiei? Cum ar arăta sistemul de învăţământ fără ministerul educaţiei? Dar fără inspectorate? Sau, şi mai îndrăzneţ, fără şcoli? Sistemele create de noi sunt sisteme artificiale, care încearcă să imite cât mai bine sistemele naturale de tipul corpului uman, motiv pentru care, deşi intenţia poate fi de a asigura progresul şi a ne face viaţa mai bună, totuşi, sistemul creat de om este necesar să fie constant perfectibil.

Într-o organizare etatistă ministerul educaţiei nu poate lipsi într-o ţară de mărimea României, dar este el factorul major de influenţă în privinţa calităţii educaţiei? Sistemul nostru pare să producă din ce în ce mai mulţi absolvenţi analfabeţi funcţional pe lângă marea noastră mândrie – olimpicii internaţionali. Într-o ţară cu 22 de milioane de locuitori, contează mai mult să avem câteva sute de olimpici internaţionali şi mii de persoane care nu reuşesc să îşi caute şi să îşi menţină un loc de muncă ori milioane de persoane care nu reuşesc să îşi realizeze potenţialul? Situaţia aceasta a fost produsă de miniştri slabi ai învăţământului? Poate o singură persoană să aibă atât de multă influenţă asupra educaţiei şi am rezolva oare problema având un ministru super-inteligent şi super-dedicat educaţiei? În aceeaşi notă, sunt inspectoratele judeţene factor major de influenţă asupra calităţii educaţiei?

Dacă în fiecare judeţ ar fi un inspector general super-inteligent şi super-dedicat educaţiei s-ar rezolva problema calităţii? Dar dacă în fiecare din cele apoximativ 21000 de şcoli am avea un director super-inteligent şi super-dedicat educaţiei? Pornind de la premisa că în societatea actuală ne dorim ca educaţia să fie guvernată de un sistem de învăţământ, corpul cel mai valoros ca influenţă pare a fi la nivel de directori de şcoală şi un prim lucru care îl putem cere pentru ei ar fi să nu mai fie subiect al numirilor şi schimbărilor politice. Ceea ce ar merita luat în considerare în procesul de selecţie este un plan de dezvoltare instituţională pe care ei să îl proiecteze realist şi care să funcţioneze ca o hartă într-o călătorie de 4 ani, pe care o consultă permanent să nu uite itinerariul şi ţinta. Acest proiect al dezvoltării şcolii pe 4 ani ar putea fi evaluat complex, de către profesorii din şcoală, părinţi, elevi, pe lângă comisia de specialitate numită de autorităţile responsabile.

Cu adevărat, educaţia este despre elevi ca oameni ai zilei de mâine. În cel mai direct şi cel mai profund mod calitatea educaţiei elevilor este influenţată de calitatea profesorilor, atât ca profesionişti, cât şi ca fiinţe umane. Dar despre asta şi despre alte întrebări la care caut răspuns pentru a face lumea mai bună şi România mea mai normală la nivel de funcţionare organică în alte articole.

Anunțuri