Etichete

, , ,

Îmi place să îmi imaginez mintea noastră ca pe o râșniță de cafea: pe de o parte intră informații – boabele de cafea, iar pe de altă parte ies prelucrări – cafeaua măcinată și numai bună de preparat și savurat. În timpul procesului pot apărea: o pietricică sau ceva ce seamănă cu o pietricică. Pietricica are puterea de a strica, remediabil sau iremediabil, râșnița și, prin urmare, e dezirabil să o recunoaștem ca atare și să găsim un ceva de făcut cu ea adecvat momentului și contextului. Partea pozitivă din întâlnirea cu pietricica constă în faptul că aceasta este ceea ce este. Când apare ca și când pietricica este nevoie de un anumit rafinament, de o anumită cunoaștere pentru a demasca deghizarea, pentru că aceasta este ceea ce nu este. Ca și când pietricica face râșnița să macine în gol: de ce-a zis așa? eu am spus, dar nu mă aude niciodată; ar fi mai bine dacă aș face altfel; nu sunt destul de bun/ă, nu mă descurc ca alții etc.

Se întâmplă uneori să căutăm mult după o soluție, să tot verificăm în stânga și în dreapta confirmări ale intențiilor noastre sau pur și simplu să găsim instant răspunsul, dar, indiferent de variantă, tot apare un hiatus între știu ce trebuie să fac și acțiune. Cauzele acestui hiatus pot fi variate, dar în acest articol mă preocup de una singură: gândurile cu caracter interferent cauzate de ițirea ca și când pietricicăi.

Pentru a vedea acest tip de gânduri avem nevoie de perspectiva observatorului – o stare în care devenim doar un martor tăcut a ceea ce se petrece în mintea noastră. Căi de a ajunge la perspectiva observatorului sunt reflecția, meditația zen-budistă sau mici procedee simple. Din categoria ultimă, unul pe care l-am testat este dicteul automat. Când simt că greutatea gândurilor și a trăirilor emoționale mă trimite într-o stare care îmi blochează acțiunea, iau niște foi de hîrtie și încep să scriu, FĂRĂ CENZURĂ, tot ce îmi trece prin minte. Când am terminat, pun foile deoparte, mă întreb ce simt (de multe ori descopăr că emoția nu are nimic de-a face cu gândurile care păreau să mă preocupe la suprafață) și văd ce e de făcut. În ziua următoare recitesc ce am scris și văd ce valență pozitivă sau negativă au agele gânduri care îmi populează mintea.

Perspectiva observatorului, adoptată la o cafea aromată și aburindă, ne ajută să analizăm corect un obstacol și consecințele acestuia asupra noastră, să identificăm falsele obstacole pentru a nu pierde timp prețios cu gânduri negative sau sterile, precum și să acționăm acum și aici.

Anunțuri