Etichete

, , , , ,

Cu toții învățăm cuvinte încă de mici și le auzim atât de des în preajma noastră încât uneori omitem să ne mai întrebăm ce ar putea însemna ele la modul cel mai concret posibil, adică în însăși viața noastră cotidiană.

Despre patrioți am auzit de la grădiniță, din poeziile acelea pe care le recitam la serbarea cu părinții, și nu prea am chestionat semnificația cuvântului până acum. Mi-a insuflat pe atunci educatoarea trăirea că ar fi ceva sfânt aproape, ceva imens și sublim. Îmi amintesc că întotdeauna primeam poezia aia cu tovarășu`, pentru că era lungă și se pare că o recitam cu dicție, deși majoritatea cuvintelor nu le prea înțelegeam… La o serbare am plâns să-mi dea și mie o poezie cu ghiocei și raze de soare, dar mi-a zis că eu țin minte strofele alea multe și, prin urmare, nu se poate. Mai aveam o colegă care ținea minte, doar că ea primea constant o poezie în care patria era comparată cu un nuc – și îmi plăcea tare mult imaginea asta, așa că măcar a fost de acord doamna să facem noi două schimb de poezie o dată. Și-uite așa am rămas cu sentimentul că din ideea de patrie comparată cu ceva concret aș înțelege totuși ceva, spre deosebire de înșiruirile de cuvinte în sens eminescian sunătoare.

Despre crize se spune că aduc revizitarea și selecția valorilor și cum suntem de câțiva ani într-o criză, acceptată sau negată pe scară largă, dar resimțită destul de mult la nivel de viața mea cotidiană, am început să mă întreb cam cum e cu patrioții de fapt.

Probabil ca urmare a părții filologice din studiile mele am căpătat obiceiul de a începe cu dicționarul căutarea de sensuri… Și zice DEX-ul (p.759, ediția 1996) că patriot ar fi acea persoană care își iubește patria și luptă pentru apărarea și prosperitatea ei. Ce mă atrage la definiția asta e ideea de luptă pentru prosperitate, pe care o pot înțelege la nivelul ăla concret, de viață cotidiană – de fapt nu avem mare lucru de făcut ca patrioți decât să ne facem noi treaba cumsecade, acolo la locul unde suntem fiecare. Am auzit ceva pe aceeaşi lungime de undă de la prietena și colaboratoarea mea MG, care conduce un ONG cu rezultate frumoase la nivel de a oferi șanse la educație copiilor săraci, și mi-a plăcut tare mult că o spunea unor persoane care chiar trebuiau să implementeze proiectul în zone ale ţării cu probleme economice serioase.

Adeseori verific definițiile din limba română cu sensuri din franceză sau engleză, din curiozitatea de a vedea cum le înţeleg alţii, care au crescut într-o altă cultură. Micul Larousse (pag. 755, ediția 1995) confirmă și îmbogățește seminificația termenului, patriot fiind acela care își iubește patria și face toate eforturile să o servească. Și partea asta cu toate eforturile e ceva ce pot înțelege la nivel de viața mea cotidiană – sunt serile în care simt o împăcare profundă și de neconfundat pentru că știu că am dat tot ce puteam da și nu am cedat la frică, oboseală, dorința de a le face altora pe plac, nevoii de confort etc.

Partea cu iubirea de țară o decriptez prin perspectiva dicționarului englez Merriam-Webster, care dă originea cuvântului ca fiind de sorginte franceză, greacă, dar și latină – din patertată. Adică iubitorul de patrie e acel copil respectuos față de părinți, care trăiește sentimentul de filiație, de legătură. Şi aici apare pentru mine zona de tensiune în a menţine echilibrul între legătură şi libertate.

Cei care practică o profesie și dau dovadă de profesionalism în acest proces sunt cei care au conștiință. Conștiința profesională o înțeleg nu ca pe o remușcare pentru ce nu am făcut bine, ci ca pe o reflecție asupra a cum am reușit să facem lucrurile, ca pe o permanentă dorință de a face mai bine, de a ne îmbunătăți continuu. Adică facem toate eforturile, luptăm cu noi înşine şi/sau cu ideile încremenite din jur şi încercăm să ne amintim în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca la serviciu, să fim patrioţi. Și dacă ar fi să aleg o categorie profesională care să îmi doresc să practice astfel patriotismul știu că aș alege categoria celor care educă.

Anunțuri