Etichete

, , ,

1. De ce această serie de reflecții?

Dintre toate modurile de a înțelege învățarea cel mai mult îmi place ideea că învățarea înseamnă o modificare a ființei care învață în raport cu felul în care era înainte de a trăi o experiență de învățare. O experiență de învățare poate fi orice, de la lectura unei cărți, până la o discuție cu cel mai bun prieten sau participarea la un curs. Cum aș putea sesiza o modificare dacă nu am intenția de a o observa, dacă nu conștientizez ce mi se întâmplă? Și cum aș putea sprijini procesul de conștientizare mai bine decât prin a mă observa pe mine însămi/însumi și a mă cunoaște cât mai bine?

Când ne gândim la cunoașterea de sine ne gândim la noi ca indivizi, însă ceea ce suntem noi este rezultatul influențelor din mediu asupra a ceea ce am adus cu noi la naștere. Se consideră că o importanță aparte în formarea noastră o are educația. Când vorbim despre educație în România cel mai des auzim despre declinul acesteia. Ce altceva ne mai influențează? Familia, prietenii, cultura, comunitatea. Când vorbim despre comunitatea românilor auzim, tot foarte des, despre incapacitățile acesteia.

Există vreo diferență între modul în care învață un popor sau altul? Oare există diferențe la nivel genetic sau psihologic? Dacă ne înțelegem pe noi înșine ca popor la nivel de psihologie a funcționării noastre, vom reuși să avem o educație mai bună și o viață mai bună? Cum am putea găsi acel punct critic de unde să începem schimbarea a ceea ce nu ne place? Cum am putea duce schimbarea pozitivă până la acel punct unde nu mai există întoarcere – pentru ca schimbarea să rămână și să poată fi transmisă generației următoare? Poate exista o educație pozitivă, care să nu manipuleze ființa umană? Cu astfel de întrebări încep o călătorie de reflecție asupra modului în care am putea avea o educație pozitivă și bazată pe ceea ce ne caracterizează ca popor.

2. Rădulescu-Motru despre psihologia poporului român

Analiza caracteristicilor psihice ale unui popor ține de domeniul psihologiei sociale și avem un punct bun de pornire în demersul lui Constantin Rădulescu-Motru, publicat în lucrarea Psihologia poporului român din 1937, republicată de editura Paideia în 1999.

Redau câteva citate (ediția 1999) care mi-au atras atenția în această lucrare, cu încurajarea spre lectura cărții în integralitatea sa:

  • Omul de caracter la români, nu este acela care este consecvent cu sine însuși, ci acel care n-a ieșit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. (p36)
  • Dar absolut fără pereche este românul în exprimarea opiniilor, dacă exprimarea el o face în numele grupului, ca redactor de jurnal bunăoară! Ești din același grup cu dânsul, atunci lauda lui pentru tine nu mai are margini; ești din celălalt grup, atunci ocara lui nu mai are margini! (p37)
  • …sub influența mulțimii românul se apucă de orice, dar când este să execute prin faptă individuală lucrul de care s-a apucat, atunci se lasă de el foarte ușor. (p38)
  • Politica nu poate să reformeze adâncul sufletesc al unei societăți, ci ea se mărginește la schimbările de la suprafață. (p39)
  • Preocupat de ce vor zice alții, ușurelnic când are să ia hotărâri sub influența mulțimii; religios și naționalist de ochii altora, și în genere totdeauna cu privirea ațintită la ce vor face alții, românul pare dar a trăi sufletește mai mult cu o conștiință de grup, decât cu o conștiință a sa personală. (p41)

 

 

Anunțuri