Etichete

, , , , ,

Filmul este parte a unei trilogii, din care am mai văzut Căința. Dacă în Căința am putut urmări nașterea forțată a unei dictaturi și efectele acesteia peste generații, în Copacul dorințelor vedem o comunitate rurală, care poate fi interpretată ca o dictatură a tradiției.

În centrul dramei se află o tânără (interpretată de o actriță cu chip pur ca al Fecioarei Maria) care se îndrăgostește de un tânăr dar este obligată de familie să se căsătorească cu un pretendent dintr-o familie bogată, și care, în final, ajunge să fie lapidată de comunitate.

În jurul cuplului de îndrăgostiți ce pare să aibă rolul de a coagula comunitatea apar o sumă de alte personaje care merită urmărite: femeia ușoară, revoluționarul care construiește bombe în atelierul său, preotul, omul înstărit, învățătorul care îi pune pe copii să se închine la pietre ca semn de cinstire a strămoșilor și a patriei, bunica total neputincioasă în fața evenimentelor și alții.

Filmul este plin de metafore și are o atmosferă greu de digerat – nu este nici un personaj în care să mă pot proiecta sau care să îmi doresc să devin. Discuțiile noastre au fost contradictorii și vii, mai animate ca la alte filme, pe teme precum: conflictul dintre generații, dintre tradiție și modernitate, dintre reguli impuse de alții și reguli proprii, dintre libertate și responsabilitate. În care societate se trăiește mai bine: în cea a zilelor noastre urbane libere/liberale sau în cea rural-tradiționalistă a anilor trecuți (sau chiar prezenți)?

Categoric merită văzut și dezbătut pe îndelete, neapărat cu mai mulți amici.

Anunțuri