Etichete

,

5 OAMENI CARE M-AU INSPIRAT

  • Firicel C. Într-un mic oraș de provincie a înființat un cerc de astronomie. Nu că aș fi chiar înțeles ce erau piticele albe sau găurile negre cu mintea mea de elevă într-a V-a, dar am descoperit că există deasupra noastră o lume misterioasă. Dacă ceva este greu de perceput prin simțurile obișnuite, nu înseamnă că acel ceva nu există. 
  • Maria V. Auzind des că nu cânți prea frumos, până la 14 ani chiar crezi și când vine o nouă profesoară de muzică îi spui de la început că nu ai de ce să mergi la cor. Dar insistă, te duci și începe să îți placă. M-a chemat la ea acasă să mă pregătească (pe gratis) pentru proba eliminatorie muzicală de admitere la liceu. Se poate cânta și cu mintea, iar perfecțiunea vine prin exercițiu.
  • Mariana D. Filosofie, pedagogie, psihologie, teologie, esoterism și altele se pot combina coerent într-o singură persoană, care, poate tocmai din acest motiv, găsește întotdeauna calea de a spune ceea ce merită să fie spus. Putem crede simultan în lucruri (aparent) contradictorii.
  •  Michael M. Trecusem de 30 de ani și credeam că s-a cam gătat cu inspirația, dar l-am cunoscut pe acest bard irlandez de 79 de ani pe atunci. Călătorește în toată lumea și învață oamenii despre iubire, pierderi și iertare. Viața e o aventură la orice vârstă și sunt destule momente când este ok să acționezi și abia apoi să ceri permisiunea.
  • Sara van S. Am fost prima persoană căreia i-a mărturisit un secret păstrat 33 de ani. Și ce mi-a spus era doar o parte din grozăviile întâmplărilor. De fapt, are alt nume, dar a decis să și-l schimbe și le-a cerut celorlalți să o numească Sara la aniversarea de 50 de ani. Indiferent de ce experimentezi în existență, poți să te reinventezi oricând și chiar să îi inspiri, conștient sau inconștient, pe alții. 
Anunțuri