Etichete

, ,

Okuribito (japoneză) este un film care nu se teme să sondeze profunzimile repulsiei față de moarte și ale onorării vocației.

Un cuplu modern din Tokyo – el violoncelist, ea web designer – se mută în orașul natal al lui. Aici, Daigo merge la ceea ce credea a fi firmă de turism, să se angajeze, și ajunge să pregătească oamenii pentru a fi puși în sicriu. Trece printr-o călătorie de explorare a sinelui și reinventare, de la violoncel la pompe funebre, de la revoltă față de tatăl său la onorarea acestuia și la a deveni el insuși tată. Regizorul a ales să ne introducă în tema grea printr-o serie de elemente hazlii. Și astfel, între râs și plâns, ajungi să îl însoțești pe Daigo în călătoria sa și să reflectezi la propria călătorie, la simbolurile, metaforele, intersecțiile acesteia. Memorabilă scena somonilor, înduioșătoare cele ale comunicărilor prin pietre-scrisori.

Cea mai puternică întebare care mi-a persistat în minte după film este: cum am putea învăța ACUM, înainte să fie prea târziu?

De văzut când ne întrebăm dacă suntem pe drumul cel bun, dacă ne-am ales bine cariera, când nu putem ierta pe cineva, când vrem să explorăm și să aflăm răspunsuri la întrebări profunde.

Anunțuri