Etichete

, , ,

Într-un schit al unei mănăstiri ortodoxe din nordul Rusiei, „părintele” Anatolie trăiește o viață monahală mai puțin obișnuită: locuiește într-un șopron unde duce în fiecare zi cărbuni ca să asigure căldura pentru mănăstire, se duce la slujbe doar când dorește și se roagă doar în modul în care el percepe rugăciunea. De tânăr orice ar face nu trece neobservat: este amenințat, apoi iubit, invidiat, căutat pentru sfaturi și vindecări.

Filmul trimite înspre dimensiuni de profunzime ale existenței: cum ne raportăm la spiritualitate, ce înseamnă a duce o viață „curată”, cum ne pregătim și cum reacționăm în fața morții și în fața vieții.

O întrebare cheie în film este „de ce l-a ucis Cain pe Abel?” și este o întrebare care m-a măcinat acum mulți ani. Am legat-o de întrebarea „de ce l-a preferat Dumnezeu pe Abel?”. Filmul mi-a readus în minte toate acele gânduri și încă unul în plus: dacă există „cei aleși” înseamnă că Divinitatea are preferați sau că „alegerea” are semnificație doar în existența noastră temporală însă nu și în atemporalitatea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu?

Poate cel mai important mesaj al filmului este că indiferent de ceea ce ai fost forțat de împrejurări să faci într-un anumit moment din viață, există căi și posibilități de a duce o viață cu sens înălțător pentru tine și pentru cei din jurul tău.

De văzut cu persoane deschise spre spiritualitate, profunzime, iubire față de toată diversitatea universului și curaj de a explora întrebări cu răspuns foarte greu de găsit într-o singură existență umană.

Anunțuri